Pe 10 mai a acestui an, alături de alte proiecte finanțate de UE ce sunt implementate în Moldova, proiectul Twinning “Consolidarea Agenției de Transplant din Republica Moldova şi armonizarea legislativă în sfera calităţii şi siguranţei substanţelor de origine umană” în comun cu Agenția de Transplant a participat la evenimentele dedicate Zilei Europei, organizate de către Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul evenimentului, proiectul a participat cu un stand de informare și personalul proiectului împreună cu specialiștii Agenției de Transplant au diseminat informație relevantă (pliante, materiale promoționale) cu privire la activitatea de donare și transplant și, de asemenea, au oferit consultații în domeniul dat.














