A A A

Număr mic de donatori de organe, o problemă în activitățile de transplant

Din instituțiile medico-sanitare autorizate pentru activităţi în domeniul transplantului, numai Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime” realizează constant donări de organe. În aceste condiții se atestă un număr scăzut de prelevări de organe, iar Programul naţional de transplant pentru anii 2012-2016 a fost realizat parțial. Această constatare a fost făcută astăzi în cadrul ședinței Colegiului Ministerului Sănătății, la care au participat directorii instituțiilor medicale și coordonatorii de transplant din cadrul acestora. Pentru a depăși această problemă, va fi creat un grup de lucru interinstituţional, inclusiv cu Agenția de Transplant, pentru coordonarea activităţilor și elaborarea unei strategii de conlucrare dintre instituțiile medicale autorizate în donare de organe. Această structură va prezenta trimestrial către Ministerul Sănătăţii rapoarte privitor la progresele obţinute, cât şi impedimentele depistate în fiecare instituţie în parte.